Incidente privind arbitrajul

Art. 120. – Competenţa ce revine instanţelor judecătoreşti în legătură cu incidentele privind arbitrajul reglementat de prezentul cod aparţine în toate cazurile tribunalului în circumscripţia căruia are loc arbitrajul.

Competenţa facultativă

Art. 119. – (1) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, pârâtul poate cere până la primul termen de judecată la care este legal citat declinarea competenţei, având alegerea între oricare dintre instanţele de acelaşi grad prevăzute la alin. (1).

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Alegerea de competenţă

Art. 118. – (1) Părţile pot conveni în scris, sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

(2) În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Cererea în constatare

Art. 117. – În cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Apărările şi incidentele procedurale

Art. 116. – (1) Instanţa competentă să judece cererea principală se va pronunţa şi asupra apărărilor şi excepţiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale şi care, potrivit legii, sunt de competenţa exclusivă a  altei instanţe.

(2) Incidentele procedurale sunt soluţionate de instanţa în faţa cărora se invocă, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

Cererile accesorii, adiţionale şi incidentale

Art. 115. – (1) Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute de art. 114.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare  a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau a unui complet specializat.

(3) Când instanţa este exclusiv competentă pentru una din părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.

Cereri privitoare la insolvenţă

Art. 114. – Cererile în materia insolvenţei sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul.

Cereri privitoare la societăţi

Art. 113. – Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării de fapt, sunt de competenţa exclusivă a instanţei în circumscripţia căreia societatea îşi are sediul principal.

Cererile privitoare la moştenire

Art. 112. – În materie de moştenire, până la ieşirea din indiviziune, sunt de competenţa exclusivă a instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului:

1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiilor testamentare;

2. cererile privitoare la moştenire şi la sarcinile acesteia, precum şi cele privitoare la pretenţiile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;

3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.

Cererile privitoare la imobile

Art. 111. – (1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul.

(2) Când imobilul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţii, iar, în caz contrar, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire, acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi a celor de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.